Popoare si Obiceiuri. Powered by Blogger.

Multumiri tuturor


Am semnat un acord de marketing afiliat, ceea ce înseamnă că dacă vei cumpăra un produs din magazinele care au reclamă aici, plecând la cumpărături dând clic pe una dintre reclame, voi primi un comision din partea lor, care nu va influenţa în niciun fel valoarea cumpărăturilor tale.
Mulțumesc tuturor celor care au făcut cumpăraturi pornind de la una dintre reclamele de pe acest site.

Pages

Reclama eMAG

Reclama eMAG

Danemarca

Sunday, June 15, 2014




Danemarca este o tara care se prezinta convingator, iar clientii lor sunt in general multumiti. Pentru o tara cu o suprafata de aproximativ 40 000 de km2 (mai mica decat Letonia sau Lituania si pe care cei trei vecini nordici ai sai o fac sa para si mai mica) si a carei populatie abia daca insumeaza 5 milioane de locuitori, situarea sa pe locul 25 in randul economiilor mondiale (cu mult inaintea Norvegiei, Finlandei, Arabiei Saudite, Hong Kong-ului, Africii de Sud, Iranului si Poloniei, printre altele) este un adevarat miracol economic, similar celor petrecute in Coreea, Singapore si Taiwan.
Chiar mai impresionant decat cifra PIB-ului total este faptul ca o mare parte a acestuia o reprezinta produsele de calitate, atat in industrie, cat si in agricultura. Danezii nu vand ieftin, insa mereu se gasesc amatori pentru produsele lor. Exporturile vizibile depasesc, de obicei, importurile vizibile. Succesele comerciale demonstreaza ca danezii se bucura de un nivel de trai ridicat. PIB-ul pe cap de locuitor, probabil cea mai uluitoare statistica, depaseste 32 000 $, detinand recordul intre tarile membre UE, cu exceptia Luxemburgului, care beneficiaza de anumite avantaje.
Populatia Danemarcei se afla pe locul sapte in lume in randul tarilor cu cea mai varstnica populatie si inregistreaza o crestere dintre cele mai lente. Este tara cu cele mai mici familii din lume (alcatuite din 2,2 persoane), iar locuitorii sai ocupa locul trei pe plan mondial in ceea ce priveste utilizarea telefonului si locul sapte intre cei mai mari bautori. De asemenea, este tara cu cea mai mare ocupare a fortei de munca din Europa (55,8%), intrecuta numai de Singapore in restul lumii. De ce se bucura danezii de atata succes? Ca s-o luam cu inceputul, ei au fost prin preajma de o lunga perioada de timp, iar tara nu este chiar atat de mica. Danemarca nu este numai cea mai veche monarhie din Europa, dar cuprinde Danemarca propriu-zisa, Insulele Faroe si inca o insula din emisfera vestica, deloc de neglijat, si anume Groenlanda. Aceasta ultima parte a regatului masoara 2 670 de km de la nord la sud si 1 050 de km de la est la vest. Nu este toata formata numai din gheata, pe 16% din suprafata, aceasta lipsind. Groenlanda a fost de fapt colonie daneza pana in 1953 si are propriul sau buget inca din 1979, insa ramane loiala regatului si este administrata de guvernul danez. Danezii, flexibili, le acorda locuitorilor din Groenlanda o autonomie considerabila. Acestia au propriul drapel, sunt scutiti de stagiul militar si nu au aderat la UE. Ca si in cazul Norvegiei, drepturile de pescuit tind sa complice procesul aderarii. Un acord similar exista si in cazul locuitorilor Insulelor Faroe, care au doi reprezentanti in Parlamentul danez si sunt reprezentati si in Consiliul Nordic.

Cultura, Valorile
Flexibilitatea, toleranta si discernamantul in afaceri sunt trei dintre cele mai importante caracteristici ale danezilor. Ei sunt in principal luterani, iar multe dintre valorile lor sunt protestante, impartasite de vecinii lor nordici. Cinstea, curatenia, etica muncii, egalitarismul, dreptatea sociala, drepturi egale pentru femei si spatiile publice ingrijite stau la baza existentei daneze. Insa in unele privinte, danezii se deosebesc in mod considerabil de alti nordici. Adesea priviti ca latini nordici, ei sunt mai comunicativi, nepretentiosi, expansivi si se integreaza mai usor in comunitatea internationala decat suedezii, norvegienii sau finlandezii. Consultarea cu colegii inainte de a lua o decizie este obligatorie, ca si in Suedia, insa danezilor le este mai la indemana acest lucru si apoi actioneaza rapid. Dupa incheierea discutiilor cuvenite, ei doresc autonomie si independenta. Danezii sunt de parere ca se pricep sa ia decizii, dupa modelul finlandez, intr-o maniera pragmatica si urmarind un anumit scop. Danezii sunt deseori ironici si sarcastici. Deoarece ei cred in egalitarismul absolut, savureaza franchetea usturatoare si ironiile inteligente. Orice forma de laudarosenie sau rezerva este taxata fara mila, la fel ca in Australia. Danezilor le place sa-si enumere cele zece porunci: Sa nu te crezi buricul Pamantului. Sa nu crezi ca esti egalul nostru. Sa nu te crezi mai destept ca noi. Sa nu te crezi mai bun decat noi. Sa nu crezi ca stii mai multe ca noi. Sa nu crezi ca insemni mai mult ca noi. Sa nu crezi ca ti se cuvine ceva. Sa nu razi de noi. Sa nu crezi ca ii pasa cuiva de tine. Sa nu crezi ca ne poti invata ceva. Totusi, daca aceste admonestari si avertismente vi se par teribile, retineti ca le puteti evita fiind potrivit de modest si moderat atunci cand tratati cu danezii. Intr-adevar, jovialitatea si stilul lor de afaceri aparent impasibil in general le face pe celelalte natii sa se simta in largul lor.

Concepte, Stilul de conducere si statutul
Conceptiile fundamentale ale danezilor sunt in general in conformitate cu pozitia lor democratica si cu principiile protestante. Liderii se aleg pe baza realizarilor lor si a demonstrarii competentei tehnice. Ei trebuie sa fie rezervati si blajini si sa se consulte cu colegii. Tara detine foarte putine firme de proportii si are peste 5 000 de companii cu mai putin de 250 de angajati. Prin urmare, managerii din industria daneza tind sa devina proprietari-manageri, dupa cum exista multi proprietari-capitani de nave. Implicarea personala in afaceri are drept rezultat crearea unei opinii favorabile in privinta investitiilor interne si reinvestirea profitului in companii in scopul unei imbunatatiri a activitatii. Alte efecte secundare sunt dinamismul si avantul. Statutul are la baza calificarile, competenta si rezultatele, totusi materialismul este bagatelizat. Se pune accent pe prosperitate.

Spatiul si Timpul
La danezi, notiunea de spatiu se refera la faptul ca ei functioneaza cel mai bine intr-un mediu vast, aerisit, bine proiectat si igienic. Birourile sunt in general aranjate cu gust si in culori vii. In ceea ce priveste timpul, danezii sunt punctuali, insa fara a face din acest lucru o obsesie. Danezilor le place sa serveasca pranzul devreme si au un program de lucru rezonabil. Ei isi petrec timpul liber in mod creativ.

Factorii culturali ai comunicarii. Modele de comunicare si utilizarea limbii
Danezii sunt niste vorbitori cursivi, insa calmi si cu o voce grava. Sunt cei mai vorbareti dintre locuitorii tarilor nordice, insa nu la modul suparator. Suedezii, finlandezii si norvegienii ii considera oarecum accesibili si inteligenti. Discutiile serioase sunt presarate cu glume. Au un simt al umorului inrudit cu cel al anglo-saxonilor. Aptitudinile lor lingvistice, in special pentru limba engleza si germana, sunt remarcabile.

Tipul de ascultatori
Danezii sunt niste buni ascultatori, care isi intrerup rareori interlocutorul, insa dornici de a pune intrebari ulterior. Intrebarile sunt utile si pertinente, demonstrand ca faptele au fost asimilate eficient. Se pricep sa poarte un dialog plin de inteles.

Comportamentul la intalniri si negocieri
Danezii sunt unul dintre cele mai placute popoare, nefiind nici prea agresivi, nici prea pasivi. Ca si britanicii, ei schiteaza o linie rezonabila a argumentatiei care va sta la baza desfasurarii unei activitati. Dau dovada de flexibilitate in fata obstacolelor si nu le lipseste rabdarea in cautarea solutiilor. Ii preocupa procedurile si procesele egalitare este singurul domeniu in care refuza sa faca vreun compromis. Toti membrii unei delegatii isi vor exprima opiniile. Sunt niste negociatori iscusiti, echilibrati, avand talentul de a obtine afaceri profitabile fara a-si face dusmani. In cadrul propriilor companii si in afacerile interne, danezii sunt lipsiti de menajamente (ca si olandezii) si considera ca pot combate o opinie fara ca acest lucru sa insemne si combaterea persoanei care a exprimat-o. Ei pretind sa fie luata in serios comunicarea pe orizontala, iar cele cateva influente ierarhice care pot intra in joc sa fie transparente. Este tabu sa duci o munca de lamurire intensa, iar lobby-ul prea insistent starneste banuieli. Ordinea de zi este in general respectata, iar punctualitatea functioneaza. Daca nu s-a luat o decizie pana la sfarsitul zilei, aceasta va fi lasata pentru a doua zi, insa amanarea nu va tine la nesfarsit. Programul de lucru este scurt, iar orele suplimentare nu vor duce neaparat la rezultate mai bune.

Maniere si tabuuri
Danezii sunt in general oameni foarte ospitalieri si simpatici, care-ti inspira inca de la inceput incredere si siguranta. Hygge a crea o atmosfera tihnita pentru fiecare reprezinta o preocupare si un obiectiv omniprezente. Danezii sunt gurmanzi si nu dau randamentul maxim atunci cand le e foame. Le place sa bea cand ies in oras, insa nu le sta in fire sa bea peste masura. Strangerea mainii se face intr-un mod ceremonios, cu calcaiele apropiate si cu o clatinare energica din cap (barbatii), urmata insa imediat de o familiaritate agreabila. Printre subiectele lor tabu se numara: criticile la adresa egalitarismului, a drepturilor femeilor, a bunastarii sociale si a diverselor minoritati. In general, danezii nu-i privesc cu ochi buni pe cei care se imbogatesc prea repede si sunt invidiosi pe succesele individuale de exceptie.

Cum sa te intelegi cu danezii
Danezii par intotdeauna rezonabili, imperturbabili si echilibrati. Pun accentul mai mult pe progresul social decat pe avantajele capitalismului. Evitati confruntarile directe sau subiectele neplacute. In general, danezii vor sa auda adevarul, insa evita grosolania si nu le place sa fie repeziti. Le plac anecdotele, in special cele care urmaresc sa ofere o analiza inteleapta a situatiei curente. Umorul este elementul-cheie in Danemarca. Secretul este sa te comporti familiar pastrandu-ti in acelasi timp corectitudinea si decenta. Danezii sunt anglofoni si totodata sustinatori ferventi ai cooperarii intre tarile nordice. Problemele de ordin militar si alinierile politice stricte nu se numara printre subiectele lor favorite. Fiind o natiune cu intreprinderi preponderent mici si mijlocii, danezii sunt mai putin impresionati de marile companii decat suedezii.



No comments:

Post a Comment

 

Translate this blog

Followers

Most Reading

Reclama eMAG